Taina Sfintei Cununii – rânduială și semnificație

De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. (Efeseni 5, 31-32)

IMPORTANŢA CUNUNIEI
Unirea dintre bărbat şi femeie (mire şi mireasă) se împlineşte în Biserică, în Hristos, într-o rânduială liturgică numită Taina Cununiei, una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii.

Nunta sau Taina Cununiei este un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh unui bărbat şi unei femei ce se unesc liberi în căsătorie, har care sfinţeşte şi înalţă legătura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică.
Căsnicia creştină este o viaţă îngemănată cu Dumnezeu şi în Dumnezeu. Este o Taină a unirii duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti, sfinţită de Însuşi Domnul: Cinstită să fie nunta întru toate, şi patul neîntinat (Evrei 13, 4), pentru că toate sunt curate pentru cei curaţi (Tit 1, 15). Aşa se creează o mică biserică: familia devine casă a lui Dumnezeu.
Scopul şi sensul Cununiei (căsătoriei creştine) se împlinesc în desăvârşirea sufletelor, în Taina Iubirii în Hristos şi în dobândirea Împărăţiei Cerurilor; iar sensul unirii lor conjugale se împlineşte în naşterea de prunci şi creşterea lor în Duhul Evangheliei.

RÂNDUIALA ŞI SEMINIFICAŢIA TAINEI SFINTEI CUNUNII

Rânduiala bisericească în cadrul căreia doi tineri sunt căsătoriţi (Cununia) este alcătuită din două părţi: Logodna şi Cununia, acestea fiind părţi distincte. Logodna se va oficia numai împreună cu Taina Cununiei, după căsătoria civilă (conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 9027/2011); astfel, se evită amânarea Cununiei de către unele persoane care consideră „suficientă“ Logodna pentru a locui sau chiar pentru a vieţui, din acel moment, împreună.

LOGODNA
Partea centrală a Logodnei o constituie binecuvântarea şi punerea inelelor sau a verighetelor, în degetul mirelui, respectiv al miresei.
Inelul este semnul făgăduinţei (logodnă înseamnă făgăduinţă, arvunire, gaj sau garanţie), al puterii, al încrederii, al fidelităţii şi al adevărului.
Punerea şi schimbarea inelelor mirilor reprezintă făgăduirea în iubire şi fidelitate a celor doi, unul către altul şi a amândurora faţă de Hristos – Mirele Ceresc – în perspectiva mântuirii sufletelor lor; în schimbul inelelor, mirii îşi dau făgăduinţa credincioşiei şi a încrederii reciproce, încredere care merge mult mai departe decât orice trădare şi orice ceartă.

CUNUNIA
Actul central al Cununiei îl reprezintă unirea celor doi, prin unirea mâinii drepte a mirelui cu mâna dreaptă a miresei, şi încununarea lor.

este invocat Harul Duhului Sfânt, pentru a Se revărsa peste miri, pentru a-i naşte la o nouă viaţă, a unităţii familiale, în Hristos şi în Biserică, pentru ca, la rândul lor, cei doi să devină Biserică – Mireasa lui Hristos.

în Întruparea şi în Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om pe pământ, stă puterea, harul naşterii şi desăvârşirii tuturor în Împărăţia Sa; de aceea, raportarea mirilor la naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria şi cererea binecuvântării ca şi la nunta din Cana Galileii înseamnă îmbrăţişarea noii familii în iconomia mântuirii tuturor oamenilor.
 Însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia.
– pentru a realiza unirea dintre bărbat şi femeie – mire şi mireasă, Biserica invocă lucrarea lui Dumnezeu, ca El Însuşi să întindă mâna şi să-i unească; de aceea, unirea lor nu-i una formală şi exterioară, ci profundă, ontologică, menită să-i readucă la integritatea lor primordială şi la comuniunea lor cu Dumnezeu.

Încununarea mirilor
Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
– cununile pe care le primesc mirii pe capete, semn al victoriei în competiţiile atletice în antichitatea romană, sunt, în Noul Testament, semnul victoriei vieţii asupra morţii şi simbol al victoriei asupra patimilor trupeşti;
încununarea mirilor, după ce au fost însemnaţi în semnul Sfintei Cruci, folosind cununa, înseamnă că amândoi se primesc ca dar din mâna lui Dumnezeu şi cunună a Creaţiei, devenind, fiecare la rându-i, cunună pentru celălalt, în iubire jertfelnică.

Paharul mântuirii şi pâinea comună
Gustarea din acelaşi pahar cu vin şi din aceeaşi pâine (sau prescură, de recomandat):
– comuniunea celor doi, care aminteşte de împărtăşirea lor cu Trupul şi Sângele lui Hristos, atunci când viaţa liturgică a creştinilor era mai ferventă şi la care este recomandat să ne întoarcem.

Dansul liturgic – jertfă şi bucurie
Mirii, încadraţi de naşi şi de lumânări, însoţiţi de preoţii slujitori, ocolesc masa pe care stă Sfânta Evanghelie şi sfeşnicul, de trei ori, timp în care se intonează imne închinate bucuriei Naşterii Mântuitorului Hristos din Fecioara Maria, bucuriei muceniciei – măsura iubirii dintre mire şi mireasă şi Slavei Dumnezeieşti.

SFATURI PRACTICE
Taina Cununiei se împărtăşeşte numai creştinilor ortodocşi (mire şi mireasă), însoţiţi de naşi ortodocşi, cununaţi la Biserică.
Cununia este precedată, întotdeauna, de căsătoria civilă; de aceea, atunci când mirii vin la Cununie, vor avea Certificatele de Botez şi Certificatul de Căsătorie, iar naşii lor, Certificatele de Botez şi Certificatul de Cununie.
În ceea ce priveşte starea juridică a mirilor, trebuie ştiut că, după rânduielile bisericeşti (canonice) şi după legile civile ale statului român, nu se pot căsători decât doi oameni (bărbat şi femeie) necăsătoriţi; nu se poate oficia căsătoria între rude trupeşti (consangvini de gradul I-IV, sau prin încuscrire, până la gradul VII), între rude spirituale (prin năşie la botez sau cununie), între copiii naturali şi cei adoptaţi, aceştia devenind fraţi. Pentru o informare corectă asupra acestor probleme, mirii se vor adresa preotului din parohia în care vieţuiesc.
Pregătirea duhovnicească, în vederea primirii Tainei Cununiei, presupune întâlniri şi discuţii între miri şi preot, între miri, naşi şi preot şi, mai ales, spovedirea mirilor şi a naşilor, înaintea săvârşirii Tainei Cununiei.
Este bine ca pregătirea mirilor să se împlinească şi printr-o intensificare a rugăciunii lor particulare şi ancorarea cât mai concretă în viaţa liturgică a Bisericii.
Sunt anumite zile, în timpul anului, în care nu se oficiază cununii (însemnate în calendarul creștin-ortodox); înainte de stabilirea datei nunţii, tinerii se vor adresa preotului şi împreună vor consulta calendarul, pentru a evita zilele respective.
La Cununie se folosesc două lumânări, care vor fi ţinute de naşi, de o parte şi de alta a mirilor; este bine ca lumânările să fie din ceară curată (de albine), lumânări care se pot procura de la pangarul bisericilor.
Vor mai avea verighetele, puţin vin şi pâine, din care mirii vor gusta la momentul liturgic potrivit.
 Vestimentaţia mirilor trebuie să fie potrivită momentului: rochia miresei să fie albă şi decentă, iar costumul mirelui, elegant, dar sobru.
 Intrarea în biserică, în vederea oficierii Tainei Cununiei, se face în ordinea aceasta: intră doi tineri care poartă cele două lumânări, încă neaprinse, urmaţi de naş şi mireasă, naşă şi mire, de părinţii tinerilor şi de nuntaşi.

Trebuie ca toţi cei ce se însoară şi cele care se mărită să facă unirea lor cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul, iar nu după poftă! (Sfântul Ignatie, Către Policarp 5, 2)