Rânduieli înainte și după trecerea la viața veșnică

Biserica Ortodoxa ne învață că moartea este despărțirea sufletului de trup, adică doar sfârșitul vieții pământești. Moartea nu este o „trecere în neființă”, ci intrarea în realitatea vieții veșnice. Pentru că noi credem în Înviere, spunem că cei morți sunt, „adormiți”, sau „plecați de la noi”.

Înainte de înmormântare

În ziua în care persoana apropiată a decedat este chemat preotul. Acesta săvârșește slujba „Stâlpilor” - o rugăciune scurtă prin care familia se roagă împreună cu preotul pentru sufletul celui răposat. Slujba aceasta include citirea unor părți din cele patru Sf. Evanghelii. Slujba „Stâlpilor” se săvârșește în zilele de până la înmormântare.

În condițiile din Germania Stâlpii se citesc foarte rar. Uneori în cazul repatrierii trupului pentru înhumare în România se citesc Stâlpii pentru ca prietenii și cunoscuții de aici să se poată ruga pentru cel adormit și să-și poată lua rămas bun de la răposat.

Atât pentru slujba „Stâlpilor” dar mai ales pentru slujba înmormântării familia trebuie să pregătească colivă sau colac (în funcție de tradiția din regiunea românească de unde provine familia), vin si mâncare, pe care preotul le va binecuvânta.

Slujba înmormântării

Slujba înmormântării are loc în biserică sau în capele mortuare. De obicei, slujba înmormântării are loc a treia zi după deces. La nevoie înmormântarea se face însă și mai degrabă sau mai târziu. Există variații în slujba înmormântării în funcție de vârsta și statutul creștinului în Biserică, precum și de perioada liturgică. Slujba de înmormântare a mirenilor diferă de cea a clericilor și de cea a monahilor; pentru copiii de până la șapte ani exista o rânduiala speciala a înmormântării. În zilele de Paști și in Săptămâna Luminată slujba înmormântării este diferită de cea din restul anului: în perioada pascală rugăciunile şi cântările înmormântării sunt împrumutate din imnografia sărbătorească a praznicului. În cazul pruncilor care mor la naștere fără să fie botezați rânduiala se stabilește împreună cu ierarhul locului pe baza slujbei de înmormântare a copiilor.

Partea cea mai de seamă din slujba înmormântării credincioșilor este rugăciunea de dezlegare („Dumnezeul duhurilor si al tot trupul”), urmată de rugăciunile de iertare, rostite de preot. În acestea preotul roagă pe Dumnezeu să dezlege sufletul celui răposat de orice blestem sau legătură pusă asupra lui, să-i ierte tot păcatul sufletesc și trupesc, și pentru ca sufletul să se odihnească împreună cu drepții, iar trupul să se dea înapoi firii pământești.

După încheierea slujbei din biserica se pornește în procesiune către cimitir. Pe marginea gropii preotul rostește ultima ectenie și se cântă „Veșnica pomenire”. Preotul varsă isop (undelemn amestecat cu vin) peste cel decedat și pecetluiește groapa, apoi binecuvântează coliva și darurile care se împart la cimitir.

După înmormântare, este obiceiul ca familia persoanei decedate să organizeze o masă de pomenire pentru pe cei care au luat parte la ceremonie și pentru cei care au ajutat la pregătirile de înhumare. Când decedatul face parte dintr-o familie fără posibilități materiale, este potrivit ca rudele să apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii.

Pomenirile de după înmormântare

La 3 zile după moarte (care coincide, de regula, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi și a Învierii din morți a Mântuitorului a treia zi.
La 9 zile după moarte pentru ca răposatul să se învrednicească de părtășia cu cele 9 cete îngerești și în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului Raiul pe care ne rugăm să-l moștenească și morții noștri.
La 40 de zile (sau șase săptămâni), în amintirea Înălțării la Cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, pentru ca tot așa să se înalțe și sufletul răposatului la cer. Această slujbă este deosebit de importantă pentru că sufletul stă înaintea Scaunului de Judecată al lui Dumnezeu și are nevoie de dragostea și rugăciunea tuturor.
La trei, șase și nouă luni.
La un an după exemplul creștinilor din vechime care anual prăznuiau ziua morții martirilor și a sfinților ca zi de naștere a lor pentru viața de dincolo.
În fiecare an până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creației.

Familia trebuie sa aibă grijă ca cel adormit să fie pomenit cât mai mult cu putință în cadrul Sfintei Liturghii, mai ales în cele 40 de zile de la deces și pe durata primului an. Este bine să se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile ori pentru un an, pe care acesta să-l pomenească la toate Sfintele Liturghii pe care le săvârșește în perioada aceasta.

Sărindarele

Sărindarul este rânduiala de pomenire a celor adormiți sau a celor vii la patruzeci de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate. Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvârşite duminica, în sărbători și în alte zile, scoţând pe Sfântul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii și/sau pentru morţi, după cum este întocmit pomelnicul.

În special însă creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase (grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri ) necesare pregătirii colivelor.

În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului .

Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua delegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.

Sărindarul de obște se săvârşește de către preot timp de 40 de Liturghii neîntrerupt în cinstea unui eveniment cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La acest sărindar se pomenesc pomelnice pentru vii și pentru morți (în special aceia care au contribuit la renovarea, construcția bisericii etc.